DJ Pantaleone Official Blog

Inca din copilarie suntem sfatuiti sa nu consumam mai multa sare decat avem nevoie, deoarece, pe buna dreptate, acest lucru duce in timp la imbolnavirea de hipertensiune arteriala, plus pietre la rinichi.

Cu toate acestea, o echipa de specialisti olandezi a descoperit recent un tip de sare naturala al carei consum duce, in mod paradoxal, la scaderea tensiunii arteriale. Secretul sarii respective rezida in calitatea potasiului pe care il contine, acesta find un mineral care imbunatateste circulatia sangvina.

La ora actuala, bolile cardiovasculare sunt in crestere in majoritatea tarilor occidentale, unde doar 20-30% din populatie prezinta o presiune sanguina optima. Dieta si stilul de viata joaca un rol deosebit de important in evolutia in timp a hipertensiunii arteriale. Daca ingeram mult sodiu in defavoarea potasiului, acest dezechilibru duce automat la cresterea tensiunii arteriale.

Sarea ideala pentru consum este aceea in care proportia de potasiu este superioara celei de sodiu. Acestea sunt concluziiile expuse de catre o echipa de cercetatori olandezi din cadrul Universitatii Wageninges.

Sursa: Science Daily

Aventura umana in cautarea prelungirii vietii s-ar putea afla cu un pas mai aproape de reusita, gratie experimentelor unor cercetatori ai Universitatii Concordia.

Un nou studiu desfasurat de acesti geneticieni sta la baza identificarii rolului unui acid din fiere, denumit “acid litocolic” (LCA), in extinderea duratei de viata a drojdiei de bere cu rata normala de imbatranire.

Descoperirea ar putea avea implicatii semnificative pentru longevitatea si sanatatea umana, deoarece drojdia de bere impartaseste cateva elemente comune cu oamenii. Desi cercetatorii au descoperit ca LCA prelungeste considerabil viata drojdiilor, ele nu sintetizeaza acest acid si niciun altul de provenienta mamifera.

“Este posibil ca drojdia sa fi evoluat astfel incat sa simta acizii din fiere ca pe niste molecule usor toxice si sa raspunda la contactul cu ele prin transformari ce le influenteaza durata de viata. Ne gandim ca potentialul de prelungire a vietii pe care il are LCA ar putea fi relevant si in cazul oamenilor”, declara Vladimir Titorenko, coorodoantor al proiectului.

Titorenko si colegii sau au monitorizat peste 19.000 de molecule pentru a le testa abilitatea de prelungire a duratei de viata. Atat in conditii normale cat si de stres, acidul litocolic a avut cel mai mare impact.

LCA influenteaza longevitatea organismelor prin doua mecanisme principale. Primul are loc indiferent de numarul de calorii, implicand proteinele zilnice, iar al doilea sistem se desfasoara in momentul restrictiilor calorice si implica proteinele de reglare. Indiferent de ce sunt declansate, ambele mecanisme lucreaza pentru a suprima procesul de imbatranire. S-a constat, in plus, in urma testelor pe soareci, ca acidul litocolic are un impact pozitiv major si asupra starii generale de sanatate a organismelor, imbunatatind diferitele functii metabolice.

Sursa: Physorg

Pare un cliseu, dar pe cat se pare, se intampla cu adevarat: la inceputul unei relatii amoroase, oamenii (fie ei barbati sau femei) isi pierd cei mai buni prieteni. Este concluzia la care au ajuns, in urma unui studiu, cercetatorii de la Institutul de Antropologie Cognitiva si Evolutionista din cadrul Universitatii Oxford.

Studiul, menit a contabiliza impactul unei “love story” asupra raporturilor cu rudele si prietenii, s-a bazat pe un chestionar la care au raspuns 428 de femei si 112 barbati, 363 dintre ei aflandu-se la inceputul unei noi relatii sentimentale. Fiecare si-a evaluat situatia propriul “parc” de prieteni, inainte si dupa intrarea in cadru a noul partener/ partenera, iar cercetatorii au contabilizat “costul” relatiei amoroase.

La final, oamenii de stiinta au ajuns la concluzia ca, in medie, un om poate conta pe un numar de doar 5 prieteni/prietene foarte buni pe intreg parcursul vietii si ca, atunci cand se afla la inceputul unei relatii, isi pierd circa 2 dintre cei mai apropiati confidenti, inlocuiti de persoana iubita.

Printre cauzele pierderii prietenilor, cercetatorii au identificat nu numai o scadere a timpului dedicat acestora, ci si o “transformare interioara” a celor proaspat indragostiti, care ar duce la o deteriorare treptata a anumitor raporturi.

Sursa: Corriere della Sera

Intesata cu diagrame tehnice si adnotari mazgalite cu pixul, la o prima vedere, aceasta harta nu pare altceva decat un document vechi si decolorat, sustras din arhiva unei scoli de pilotaj. In fapt, fotografiile sunt facute dupa unul dintre dosarele ultrasecrete de razboi ale lui Adolf Hitler, in care dictatorul nazist planuia cum sa invadeze Marea Britanie.

Sursa:Descopera

Ti-ai imaginat vreodata ca cea mai mare pestera de gheata din lume se afla in apropierea noastra? Nu este nici in indepartatul Imperiu de Greata al Antarcticii, nici in Arctica, Groenlanda sau Alaska. Nici macar in semetul Himalaya, cel mai inalt lant montan din lume. Nu, Natura in socotelile ei misterioase a apelat la ajutorul Timpului pentru a crea cel mai fascinant labirint de gheata al lumii, undeva in Alpii austrieci. Mai precis, pestera Eisriesenwelt se afla in inima masivului Hochogel care apartine lantului muntos Tenngerbirge din Alpi. Muntii Tenngerbirge s-au format relativ recent, la scara geologica, in Tertiar, in perioada glaciatiunii Wurm din Pleistocenul european. Acest lant muntos este, de fapt, cel mai intins platou carstic din Alpii Salzburgului, pestera Eisriesenwelt, fiind situata la baza platoului.

Cu toate ca are o lungime totala de peste 42 km, doar primul kilometru de la intrare este format din gheata, acesta find si singurul segment din pestera unde este permis accesul turistilor. Cei 41 de kilometri care serpuiesc in adancurile misterioase ale muntelui traverseaza doar straturi de calcar. Geneza Pesterii Gigantilor de Gheata (cum au numit-o dintotdeauna localnicii pe baza legendelor) este una deosebit de interesanta, parcurgerea sa dovedindu-ne inca o data activitatea “artistica” de care dau deseori dovada elementele Naturii: apa, pamantul, focul, vantul. In cazul de fata, doar apa si pamantul, sau ca sa fim mai corecti din punct de vedere geologic, gheata si calcarul. Pestera Eisriesenwelt s-a format prin intermediul raului Salzach, care si-a croit drum in inima muntelui, peste intregul fenomen de erodare a apei suprapundandu-se venirea subita a glaciatiunii Wurm.

Geologii care au avut curiozitatea sa determine varsta pesterii au dat peste un fapt deosebit de interesant. Datele oferite de mostrele prelevate atat din depozitele de gheata cat si din straturile de calcar, demonstreaza ca Pestera Gigantilor de Gheata este un “copilas” la scara geologica, si inca unul nascut recent. Daca varsta pesterii in ansamblul ei este cuprinsa intre 50-100 milioane de ani, ei bine, portiunea de gheata de la intrare care fura imaginatia vizitatorilor, are varsta de doar cateva mii de ani…

Deoarece intrarea in pestera este deschisa tot timpul anului, inclusiv vara, cand temperaturile din ultimii ani cresc tot mai mult alimentate de incalzirea globala, specialisti s-au intrebat pe buna dreptate de ce pe timpul verii, portiunea de gheata de la intrare nu se topeste? Raspunsul rezida din topografia subterana a pesterii, precum si intr-un interesant fenomen care permite mentinerea pe tot timpul anului a stratului de gheata ramas acolo din vremurile in care primii oameni vanau mamuti si ursi de pestera. Gheata pesterii s-a format in urma zapezilor aduse de catre vanturile iernii, topite initial de temperatura din interior pentru a fi reinghetate de catre geruri. Eisriesenwelt este, de fapt, un labirint de pesteri formate in timp, primele crevase si crapaturi aparand acum multe milioane de ani si devenind cu timpul din ce in ce mai extinse sub actiunea necrutatoare a reactiilor chimice ale elementelor si a eroziunii apelor.

Din punct de vedere strict carstic, Eisriesenwelt este o asa numita “pestera dinamica”. Cu alte cuvinte, coridoarele si crevasele se interconecteaza unele cu altele de la intrarea joasa a pesterii, pana spre deschizaturile inalte din tavan. Acest fenomen natural permite de la sine absorbirea si recircularea aerului din exterior, similar cumva cu efectul unui banal horn. In functie de temperatura de afara, care poate fi calda sau rece in functie de anotimp, aerul va circula in josul pesterii daca este rece, sau spre tavan daca, evident, este aer cald. In perioada iernii, cand aerul din pestera este mai cald decat cel de afara, curentii de aer rece sunt atrasi in pestera din “hornurile” naturale din acoperis, reducand drastic temperatura din pestera. Odata cu venirea primaverii, zapada care se topeste deasupra pesterii, pe versantul muntelui Hochhogel, se scurge in pestera prin aceleasi crevase si fisuri cu rol de “horn racitor” pe timp de iarna. Apa care ajunge pe peretii si solul pesterii ingheata din nou in contact cu aerul rece ramas din iarna anterioara. Din fericire, in urma acestui fenomen natural salvator, lumea de gheata de la Eisriesenwelt este salvata chiar si de amenitarea zilelor calde ale verii. Fenomenul trebuie vazut pentru a fi inteles in adevarata sa dimensiune.

La sfarsitul secolului al XIX-lea, pesterile erau cunoscute si pretuite doar de catre vanatori si braconieri. Primii se adaposteau in ele cand erau surprinsi de furtuni, urmatorii faceau acelasi lucru, depozitand in plus animalele braconate a caror carne era tinuta la rece in incinta pesterilor, pana cand putea fi portionata si transportata in orase fara a atrage banuielile paznicilor de vanatoare. Nici Eisriesenwelt nu a fost exceptia de la regula… Pentru lumea stiintifica, insa, descoperirea sa a avut loc in anul 1879, cand Anton Posselt, un naturalist pasionat din Salzburg, a parcurs de curiozitate o distanta de 200 metri in interiorul pesterii, descoperind astfel, in mod oficial, “Pestera Gigantilor de Gheata”. Pestera era, evident, cunoscuta si de catre localnicii care erau convinsi ca reprezinta una dintre intrarile spre Iad, neavand curajul nici macar sa-i treaca pragul.

Un an mai tarziu, Anton Possel a publicat un raport detaliat al descoperirii sale intr-o revista de alpinism, dar materialul sau a fost, in mod bizar, uitat si ignorat… Au trecut ceva ani pana cand Alexander von Mork, un pionier al speologiei din zona Salzburgului, a facut cunoscuta descoperirea lui Posselt. Expeditiile sale din anul 1920 au facut pestera celebra, atragand inca de pe atunci primele valuri de turisti.

Sub indrumarea lui Alexander von Mock, in anul 1920 s-a construit prima cabana din zona, denumita Forscherhutte (Refugiul Descoperitorilor). Un an mai tarziu, numarul tot mai mare de vizitatori a impus autoritatilor construirea unei cai de aces intre Werfen si Tenneck. Inca din anul 1924, sectiunea acoperita de gheturi a pesterii era deja accesibila turistilor, o noua cabana fiind construita langa cea veche. Din anul 1953, accesul cu masina este posibil pana la intrarea pesterii in urma construirii unei sosele moderne. Iar din anul 1955 exista un teleferic cu care se poate ajunge in cateva minute la baza pesterii. La ora actuala, pestera Eisriesenwelt este detinuta si administrata de catre Comisia Nationala Forestiera a Austriei. Administrarea pesterii la fata locului se face de catre Asociatia Speologilor din Salzburg, iar o parte din venituri sunt livrate Comisiei Forestiere. Parteneriatul dintre cele doua entitati administrative este valabil din anul 1928 si functioneaza exemplar. Pestera este deschiza zilnic in perioada 1 mai – 26 octombrie, iar orele de vizitare sunt cuprinse in intervalul 9:00-16:30 in lunile iulie si august, si 9:00-15:30 in lunile mai, iunie, septembrie, octombrie. Accesul in la Eisriesenwelt se poate face cu automobilul pe autostrada A10, din Salzburg, sau cu trenul din statia Werfer. Din Werfern sunt circa 40 km pana in Salzburg, de unde se mai parcurg doar 5 km pana la parcarea auto de langa Eisriesenwelt. Din Werfern exista, de asemenea, curse locale de autobuze care te lasa pana la intrarea in pestera.

Temperatura din pestera este sub limita inghetului si in mijlocul verii, asa ca hainele groase sunt neaparat necesare. De fapt, accesul in pestera nu este permis in tricouri, pantaloni scurti si sandale din motive evidente care tin de sanatatea si siguranta turistilor. Odata intrat in pestera fotografiatul si filmatul sunt strict interzise. Turul Pesterii Gigantilor de Gheata, incepe chiar de la intrare, continuandu-se in Sala lui Posselt, o incapere uriasa cu stalactite dintre care cea mai mare a primit numele de Turnul lui Posselt, in onoarea exploratorului austriac. Dupa Turnul lui Posselt exista o placa care marcheaza locul exact pana unde a patruns prima data in pestera descoperitorul lumii de gheata din Alpi. Din acest loc se poate admira Marea Aglomerare de Gheata, o formatiune masiva de gheata care atinge inaltimea de 25 metri si reprezinta cea mai impresionata aglomerare de gheturi dintr-o pestera de pe Terra.

Imediat dupa impetuosul “munte” de gheata, apare alta formatiune fascinata denumita Castelul lui Hymir, dupa numele gigantului din mitologia scandinava. Apoi, in fata ochilor se reveleaza o formatiune de stalactite inghetate denumita Valul lui Frigga sau Orga de Gheata. Continuand parcursul, apare brusc Catedrala lui Alexander von Mock, una dintre cele mai mari incaperi ale pesterii. Aici este locul unde este depozitata intr-o urna funerara cenusa pionierului speologiei din Salzburg. Ultima oprire din tur are loc in fata incredibilului Palat de Gheata, o alcatuire naturala de gheata care te lasa afara cuvinte. Esti deja la un kilometru de intrarea pesterii, la o adancime medie de 400 metri. Feeria s-a sfarsit si trebuie sa te reintorci in lumea ta. Intreaga incursiune dus-intors in magnifica si secreta lume de gheata de sub Alpi dureaza circa o ora si un sfert.

Ajuns inapoi la lumina, sub soare si inconjurat de atmosfera primaverii, verii sau toamnei, depinde de momentul in care ai ajuns aici, foamea isi face simtita prezenta. Nu intra in panica! Imediat langa telecabina care te transporta inapoi in vale, exista un resturant denumit Dr. Oedl-Haus, cu specific alpin-austriac, iar imaginea panoramica din fata restaurantului este una care merita admirata… La baza telecabinei este un mic restaurant denumit Wimmerhutte, care poate primi pana la 70 de persoane. Lumea de gheata este inca acolo, iar tu trebuie sa mai dai gata cateva beri inainte de a te auto-asigura ca ai trait o experienta adevarata, intr-o lume in care toate simturile te avertizau ca ai intrat pe portile largi si inghetate ale Fantasticului & Irealului.

Sursa:Descopera

Daca o cautam strict dupa coordonate geografice, Hunza este o mica vale muntoasa din regiunea Gilgit-Baltistan, provincia autonoma de nord-vest din Pakistan. Intreaga vale este situata la inaltimea medie de 2.500 de metri, avand o suprafata de 7.900 kilometri patrati. Fostul oras Baltit, actualmente Karimbad este principalul orasel al regiunii, astazi – o populara destinatie turistica, datorita privelistilor spectaculoase din imprejurimi. Zona este marginita de munti maiestuosi, precum Utar Sar, Rakaposhi, Bojahagur Duanasir II, precum si piscurile Hunza, Ghenta, Diran si Bublimating: toti muntii enumerati strapungand cerul cu inaltimi de peste 6 000 metri.

Istoria locului este interesanta, Hunza fiind la inceputurile sale un mic stat izolat, marginit de Tibet la nord-est, si Muntii Pamir la nord-vest . Principatul condus in mod traditional de printi denumiti pe aceste meleaguri, Thum, a fost dizolvat in anul 1974, cand a fost inclus in frontierele Pakistanului actual de catre Zulfikar Ali Bhutto.

Schimbarea politica nu a deranjat prea mult cursul vietii de aici, locuitorii continuand sa traiasca in aceeasi stare de libertate cum vietuisera in ultimii 900 de ani sub conducerea Thum-ilor locali. Britanicii incercasera si ei, fara prea mult succes, sa stapaneasca cu pumn de fier valea. Intreaga perioada de dominatie britanica s-a intins doar intre anii 1889-1892. Ultimul print, Thum Mir Safdar Ali Khan Hunza, a fugit in Kashgar-ul chinez, cerand azil politic. Bastinasilor nu le-a fost deloc greu sa isi apere valea in timpul invaziilor, deoarece trecatorile prin care se facea pe vremuri accesul in zona aveau o latime de doar 50 centimetri!

Temperatura aerului in vale oscileaza intre + 27 grade Celsius si – 10 grade Celsius pe timp de iarna, cand intregul complex al Trecatorii Karakoram este blocat de zapezi. Districtul Hunza-Nagar a devenit cea mai noua diviziune din teritoriul Gilgit-Baltistan, fiind inclus de-abia in luna iulie a anului 2009.

Valea Hunza este de o frumusete absoluta, ireala. Toti marii calatori care au venit si aici, atrasi de faima locului si de longevitatea extrema a bastinasilor, declara cu mana pe inima ca nu au mai intalnit nicaieri o asemenea alaturare armonioasa de minuni naturale. Trecatoarea prin care se intra din Gilgit in Hunza este foarte dificil de parcurs, fiind situata la inaltimea de 4.176 metri.

Odata intrat in vale, trecatorului i se dezvaluie in fata ochilor un peisaj edenic, iar daca soarele scalda piscurile inzapezite si valea multicolora, senzatiile sunt indescriptibile, si puternic amplificate de aerul tare si nefiresc de curat al inaltimilor.

Vaile de piatra albastruie ale muntilor, marginesc de o parte si de alta gradini si terase cultivate cu pomi fructiferi si orz, alturi de pasuni netede, unde pasc turme de animale crescute pentru lana, laptele si carnea lor. Deoarece in valea Hunza ploua rar, localnicii au dezvoltat in timp un ingenios sistem de irigatii prin care apa cristalina provenita din topirea periodica a ghetarilor se scurge catre gradinile, pasunile si locuintele lor. Originalul sistem de apeducte are o lungime totala de peste 80 km si preia in mare parte apa scursa din ghetarul Ultar situat la inaltimea de 7 788 metri, in Muntele Rakaposhi. Apeductul alcatuit din lemn, este ancorat in stanca cu piroane lungi de otel.

Inaccesibilitatea vaii combinata cu relieful extrem de accidentat a dus la secole de izolare fata de orice influenta venita din exterior. Spre exemplu, nu mai devreme de anii ‘50 ai secolului trecut, locuitorii din Hunza nu vazusera nici macar un singur Jeep sau avion in zbor, in ciuda faptului ca armata Pakistaneza amenajase deja un aeroport in Gilgit, la doar 70 km distanta de Hunza.

Sursele istorice ne spun ca hunzakutii, cum sunt denumiti bastinasii, se bucurau de un renume de pastori turbulenti si agresivi. Cu toate acestea, cu doar 10 ani inaintea sosirii britanicilor in zona, oamenii semnasera un tratat de prietenie si neagersiune cu comunitatile cu care se invecinau. Le-a fost destul de greu, tinand cont ca timp de sute de ani se ocupasera in principal cu jefuirea caravanelor chineze care traversau trecatorile muntoase ce leaga Tibetul de Kashmir. Conform folclorului local, tratatul de pace si buna vecinatate a fost semnat numai in urma deselor insistente ale fiului Thum-ului fata de acesta. Juniorul ajunsese atat de oripilat de torturile si crimele savarsite de parintele sau, incat l-a convins in cele din urma sa renunte la banditismul oficial si sa isi crute vecinii.

La inceputul secolului XX, mai multi antropologi si etnologi care au intrat pentru prima oara in contact cu hunzakutii, au insistat ca acest grup etnic total diferit de celelalte comunitati din jurul sau, ar fi nici mai mult nici mai putin decat urmasii soldatilor din armata legendarului Alexandru Macedon. Soldati care ar fi fost lasati in acest avanpost indepartat de catre Cuceritor, dupa care au fost uitati sub vanturile aspre ale istoriei. Captivanta ipoteza a ramas in sertarele istoricilor, neavand prea multa credibilitate printre specialistii vremii.

Cu toate acestea, studiiile efectuate incepand cu anii ‘70, au venit cu rezultate socante. Totul a inceput de la analizele limbii bastinasilor. Denumit Burushaksi, limbajul hunzakut este total diferit de limbile si dialectele triburilor din imprejurimi. Analizele istoric-fonetice au scos la iveala ca Burushaksi este nimic altceva decat un amestec lingvistic dintre vechea limba macedoneana si limbile vorbite in Antichitate in Imperiul Elenistic-Persan.

Hunzakutii au pielea alba si fizionomie tipic caucaziana. In anul 1950, cercetatorul John Clark nota despre desele cazuri de copii cu parul saten, blond si chiar roscat, afirmand ca daca acei copii ar fi fost imbracati in stil european, nu s-ar deosebi cu nimic de copii unei scoli din Scotia sau Irlanda. Femeile Hunza sunt deosebit de frumoase si delicate, infatisarea lor fiind foarte diferita de cea a femeilor care traiesc in satele adiacente Vaii. O parte dintre antropologi sustine ca acest fapt se datoreaza raidurilor din trecut, in care barbatii Hunza cautau sa rapeasca femei din caravenele persane, femei renumite in toata Asia pentru frumusetea lor ireala.

Limba bastinasilor nu are cuvinte de imprumut din dialectele hinduse, urdu sau lepcha, vorbite in zona. Pentru a compensa eventuala izolare a hunzakutilor in randul cetatenilor pakistanezi, autoritatile de la Islamabad au deschis totusi scoli de limba urdu. Culturile terasate din Vale se intind ca un puzzle multicolor pana la 50 nivele de inaltime. La baza se afla casele oamenilor, iar deasupra culturile agricole. Zona a fost saracacioasa in mod traditional. Locuitorii au pentru propria vale o vorba edificatoare: « Aici este tara unde nimic nu este indeajuns »…Poate doar vietile matusalemice si pietrele.

Adevarul este ca aici, vitregia Naturii a facut ca oamenii sa se multumeasca dintotdeauna cu putin. Pamantul este deosebit de sarac, tot balegarul strans de la animale este folosit la ingrasarea stratului superficial de sol care acopera stancile. Sol care a fost adus aici doar sub forma prafului transportat de vanturile reci. Numarul animalelor este limitat de lipsa pasunilor. Turmele de capre, oi si iaci sunt duse vara pe culmile inalte ale muntilor unde se mai gasesc petice de verdeata. Astazi, localnicii din Hunza si-au pierdut din reputatia de briganzi din trecut, fiind faimosi pentru ospitalitatea aratata turistilor.

Rata alfabetizarii din Vale este printre cele mai ridicate din Pakistan, atingand o cifra de peste 90% in randul copiilor hunzakuti. Practic, orice copil din generatiile recente urmeaza scoala pana la nivelul liceului. Multi aleg sa mearga mai departe si studiaza in universitati din Pakistan sau Occident. Majoritatea hunzakutilor din zilele noastre sunt musulmani apartinand sectei ismailitilor, venerandu-l pe Inaltimea Sa, Printul Karim Aga Khan IV. In satul Ganish, peste 90% din locuitori sunt musulmani siiti.

Daca in orice alta provincie a Pakistanului, speranta de viata atinge circa 50-60 ani, tipic de altfel pentru o tara din lumea a treia, se pare ca in Valea Hunza oamenii de stiinta sunt martori directi ai unui fenomen incredibil. Conform studiilor derulate sub egida a numerosi cercetatori, in Valea Hunza traiesc probabil cei mai longevivi oameni din lume.

Primul dintre cercetatorii care si-a dedicat viata analizei amanuntite a asa-numitului “Mit Hunza” a fost americanul Jay Milton Hoffman, care in anul 1960 a fost delegat de catre U.S. National Geriatric Society sa studieze cauzele si factorii care determina starea de sanatate si longevitatea proverbiala a hunzakutilor. Dr. Hoffman si-a notat observatie intr-o lucrare care avea sa faca multe valuri in medicina moderna. Volumul “Hunza: Secrets of the World’s Healthiest and Oldest Living People” relateaza despre un tinut indepartat unde oamenii nu sufera de bolile comune populatiilor occidentale sedentarizate si consumatoare de alimente nocive. In Hunza, nici macar cei mai batrani oameni nu sufereau de Parkinson, colesterol marit, boli de inima, cancer (cancerul este totalmente necunoscut in randul lor), artrita, carii dentare, afectiuni ale vezicii urinare, diabet, tuberculoza, hipertensiune arteriala, alergii, astm, boli de ficat, constipatie, hemoroizi sau alte sute de afectiuni care vin ca o ironica nota de plata pentru noi, cei “civilizati, avansati tehnologic si atotstiutori in ignoranta noastra educata”.

In Hunza nu exista spital, farmacie, azil de nebuni, sectie de politie, inchisori, crime sau cersetori. Iar asta nu din cauza ca acesti oameni sunt prea « barbari » sau saraci sa le construiasca, ci pentru ca nu au existat niciodata, iar societatea hunzakutilor nu are pur si simplu nevoie de aceste avanposturi ale “omului civilizat”. Credeti sau nu, dar aici se intalnesc la tot pasul batranei si batranici simpatici care nu mai tin minte cand anume s-au nascut, dar care au varste de 120-140 (!) ani, conform masuratorilor si analizelor de ultima ora.

In Hunza, oamenii mor fie in urma accidentelor, fie de batranete, la varste matusalemice. In niciun caz nu sunt secerati de boli degenerative, precum batranii din Occident. Dar cea mai mare surpriza a medicinei moderne a avut loc in urma investigarii cazurilor des intalnite in care “mamele” aveau 60-70 ani si “tatii” 70-90 ani. Pare incredibil, nu?

Unul dintre avantajele combinatiei de factori precum alimentatie specifica, calitatea superioara a aerului si a apei, alaturi de munca fizica neostoita, a dus la acest miracol al vietii. La varste la care alti oameni sunt deja in sicrie sau au rolul unor bunici ramoliti care se taraie cu ajutorul bastoanelor sau al scaunului cu rotile, lichidul seminal al batranilor din Hunza are inca capacitatea de a procrea. La inceput, autoritatile pakistaneze au refuzat sa recunoasca aceasta neobisnuita situatie, comentand ironic ca odraslele nou nascute ale batranilor de 80 ani, apartineau, de fapt, altor tineri din sate. Dar testele de paternitate efectuate in laboratoare din Marea Britanie si S.U.A. au certificat ca miturile si zvonurile erau adevarate, iar batranii octogenari sunt, intr-adevar, tatii nou nascutilor.

Populatiile umane care au beneficiat de-a lungul timpului de campii manoase, bune de cultivat si de pasuni abundente, potrivite pentru cresterea turmelor de animale, s-au bucurat dintotdeauna de o viata usoara, in care gasirea si prepararea hranei a devenit treptat o arta, nu o chestiune de viata si de moarte. Nu a fost cazul hunzakutilor. Pasunile erau aproape inaccesibile, animalele lor erau tinute in cea mai mare parte a anului in grajduri si hranite cu saracacioase resturi vegetale. Contrar modei vegetariene din prezent, care dicteaza cu litera de lege ca mancatul carnii duce la toate bolile posibile si scurteaza viata, hunzakutii nu s-au dat niciodata inapoi de la consumul carnii de oaie, capra si iac, gainile fiind foarte rare in Vale.

Goniti de asprimea zilelor de iarna, cand frigul taios amplifica foamea, vanatorii locali escaladau stancile la vanatoare de capre salbatice Markhor, mufloni, gaste, cocori, rate si fazani. De la un animal mancau totul, nu doar carnea. Pielea, creierul, organele interne – tot era consumat, pana si oasele erau sparte pentru recoltarea maduvei. Carnea era foarte cautata in asanumita “Dieta de Iarna” Hunza. In anotimpul rece, nevoia de calorii era stringenta, iar localnicii o suplineau prin consumul intensiv de lapte, branzeturi si unt.

Cu totul alta este “Dieta de Vara”, cand bastinasii se hranesc dupa o traditie foarte veche pe care o respecta cu strictete. Daca in anotimpul rece aveau o dieta foarte bogata in grasimi animale, odata cu venirea primaverii, alimentatia lor se schimba in mod radical.

In primul rand, o mare parte a alimentelor sunt consumate crude, fara a fi gatite sau prelucrate in foc. Vegetalele sunt mancate pe loc, imediat ce sunt culese. De fapt, in anotimpul cald, masa zilnica se compune din peste 80% legume si fructe consumate crude. La o analiza stiintifica a reiesit ca hunzakutii beneficiaza de 40% calorii din cereale nedecorticate, 30% calorii din legume, 15% calorii din fructe, 10% din leguminoase si doar 1% din alimente de provenienta animala.

Cazurile de obezitate provocata de exces de calorii sunt necunoscute aici, mai dese find cele de malnutitie. Copii sunt alaptati pana la 6-7 ani, fapt care le aduce un sistem imunitar de fier si un aport de calciu neegalat, comparativ cu copii occidentalilor. Aerul rece si altitudine ridicata fac ca microbii si bacteriile sa fie aproape inexistenti. Rozatoarele si insectele care transmit diverse boli sunt necunoscute in Vale. Alimentele nu sunt niciodata procesate sau rafinate. Aici nimeni nu consuma zahar, foarte pretuita este in schimb mierea.

Unul dintre secretele longevitatii de invidiat a bastinasilor consta in consumarea in cantitati imense a caiselor. Caisul este unul dintre putinii pomi fructiferi care s-au putut adapta la asprimea climei din regiune. Caisele sunt mancate crude in anotimpul cald, iar cantitatile care nu pot fi consumate sunt pregatite pentru iarna intr-un mod original. Caisele ramase sunt taiate in doua si puse la uscat pe tavi uriase de lemn, care sunt urcate apoi pe acoperisul caselor pentru ca soarele timid de vara sa conserve principiile active, vitaminele si mineralele din valoroasele fructe. La fal sunt preparate si ciresele sau prunele. Samburii de caise sunt sparti, iar miezul este strans cu mare grija. Dupa ce este uscat tot la soare, miezul samburilor este macinat intr-o faina din care femeile Hunza pregatesc aluat pentru paine si prajituri traditionale. Caisele contin mari cantitati de vitamina B-17 un excelent element natural impotriva cancerului.

Un alt secret al longevitatii rezida, probabil, in modalitatea “neortodoxa” prin care localnicii isi gatesc traditionala “Paine Hunza”. Pentru relizarea acestui aliment miraculos, bastinasii macina in piatra boabe de grau, orz si hrisca. Faina rezultata este amestecata cu ulei de canola, miere, melasa, lapte de soia, sare de mare, scortisoara, nucsoara, suc proaspat de lamaie si portocala, oua, ulei de masline, praf de curry, patrunjel, ghimbir si banane uscate, multe dintre aceste ingredinte fiind obtinute de bastinasi in urma trocului. Painea rezultata este coapta pe jumatate in tipsii mari de metal. Traditia cere sa fie coapta doar pe jumatate, astfel incat principiile active, vitaminele si nutrientii sa nu fie distrusi de temperaturile mari din cuptor.

Poate ca intreg secretul sanatatii si longevitatii acestor oameni sta, de fapt, in simpla si banala apa. Cu un singur amendament necesar: apa bauta de hunzakuti provine din izvoarele care o aduc din ghetarul Ultar. Analizele de laboratoar au aratat ca apa din ghetarul Vaii Hunza este foarte bogata in potasiu si cesiu, din acest motiv apa pura bauta de bastinasi este o apa foarte bogata in metale active/alcaline care, in ultima instanta, previn apartitia cancerului.

Pana cand stiinta va dezlega cu adevarat misterul longevitatii acestor oameni, intr-o vale ascunsa din Himalaya, boala si batranetea vor fi sfidate in continuare. Atat timp cat vor fi respectate traditiile si obiceiurile stravechi din acest colt uitat de lume.

Sursa:Descopera

Vom porni din capitala New Delhi şi vom încerca să te transportăm virtual în cele mai frumoase locuri din ţara denumită odinioară “perla coroanei britanice”. Cel mai important oraş, centrul politic, administrativ, de cultură, principalul nod comercial şi de transport, Delhi adăposteşte 16 milioane locuitori şi numeroase atracţii turistice. Locuri încărcate de istorie, centre religioase sau puncte de interes moderne, are de toate pentru toţi.

Lal Qila sau Red Fort, construit de Shah Jahan, şi Jama Masjid sunt punctele iniţiale de unde poţi porni. Naqqar-khana (casa regală a tobelor), Diwan-i-Am (sala audienţelor publice), Mumtaz Mahal (palatul Mumtaz), Rang Mahal (palatul culorilor), Nahar-i-Bahisht (izvorul paradisului) sunt concentrate în complexul fortului după care urmează Khas Mahal (palatul privat) şi Diwan-i-Khas (sala audienţelor private). Toate sunt împodobite, sculptate în cele mai preţioase materiale şi au puterea de a te transpune într-o lume de mult apusă, dar încă vie. Purana Qila sau Fortul Vechi este şi el unic şi merită văzut: Qala-i-Kuhna Masjid, Sher Mandal au o arhitectură deosebită.

Digambar Jain Temple este un templu jain foarte cunoscut; Sisganj Gurudwara este un templu sikh; Sonehri Masjid sau moscheea de aur sunt aproape una de alta şi poţi face un mic tur – pe străzi sunt numeroase magazine de bijuterii, haine din bumbac şi şaluri sau obiecte de cult; rupte din timp pentru a-ţi clăti ochii şi a nu uita că înainte să păşeşti într-un templu sau moschee trebuie să te acoperi – capul cu un şal şi partea de sus a corpului cu o bluziţă cu mânecă lungă dacă porţi maieu.

Pentru cumpărături ai câteva opţiuni: Kinari Bazaar, Naya Bazaar sau Gadodia Bazaar sunt cele mai faimoase. Ia o ricşa pentru a face drumul de neuitat. Mormântul lui Humayun te va uimi prin asemănarea cu Taj-ul, dar culorile sunt mai vibrante şi dau energie. Poţi lua metroul în plimbările tale; este mult mai nou decât cel bucureştean. Grădina zoologică face şi ea parte din atracţiile obligatorii unde te vei distra cum nu ai făcut-o de mult timp. În capitală sunt cele mai multe memoriale, locuri stăpânite de o linişte şi pace desăvârşită: Raj Ghat (Mahatma Gandhi), Veer Bhumi (Rajiv Gandhi), Shanti Ghat (Indira Gandhi şi Jawaharlal Nehru) şi Vijay Ghat (Lal Bahadur Shastri).

Lodhi Gardens este atât un parc, cât şi un complex de temple şi clădiri în ruină care pictează un tablou ce aduce aminte de edificiile mogule. O sesiune de yoga sau jogging în mijlocul naturii îţi va reda forţele. Aici găseşti: mormintele lui Mohammad Shah şi Sikander Lodhi, Bada Gumbad Masjid şi Athpula (podul cu opt picioare). Zona din jurul Hauz Khas, un vechi rezervor de apă, a fost restaurată şi multe localuri şi restaurante înviorează atmosfera. Lal Kot este punctul din care a luat naştere Delhi-ul; Quwwat-ul-Islam (slava Islamului) este aproape, iar următoarea oprire este la Qutub Minar, cu minunatul Alai Darwaza, care te aşteaptă să-i descoperi secretele.

De la Raisina Hill începe noul Delhi şi capitala politică. Sansad Bhavan (sediul Parlamentului) şi Rashtrapati Bhavan (palatul prezidenţial) domină peisajul. Alte locuri de vizitat aici sunt: India Gate, Galeria Naţională de Artă Modernă, Arhivele Naţionale, Muzeul Naţional, Teen Murti Museum, Indira Gandhi Memorial Museum şi Gandhi Smriti. Catedralele creştine, pietrele cu edictele lui Ashoka, Templul Baha’i, Connaught Place, Agrasen ki Baoli, observatorul astronomic Jantar Mantar, Lakshmi Narayan Temple sunt alte câteva locuri pe care nu trebuie să le ratezi.

Călătorim puţin la sud, la Agra pentru a vedea Taj Mahal-ul. Ar fi bine să-l vezi în diferite momente ale zilei, căci odată cu lumina, culoarea marmurei suferă şi ea schimbări spectaculoase. Şi aici există un fort, Fortul Agra, tot din gresie roşie cu detalii arhitecturale unice. Poarta Amar Singh merită fotografiată. Complexul este extins, cu multe palate şi clădiri de inspectat. Ram Bagh şi Mahtab Bagh sunt minunate grădini unde poţi să-ţi tragi sufletul. Poţi să-i mai întrebi pe localnici ce mai ai de vizitat şi uneori sfaturile lor se dovedesc de real ajutor. Poţi merge până la Mathura să vezi templul Dwarkadhish şi apoi la Vrindavan, cel mai sacru loc pentru hinduşii ce-l venerează pe zeul Krishna.

Oraşul fantomă Fatehpur Sikri, construit de Akbar pentru a fi capitala ideală, este acum nelocuit, însă mii de turişti vin să-l vadă, motiv pentru care a învins timpul necruţător. De văzut sunt: Buland Darwaza, Jami Masjid, palatul lui Jahdai Bai, casa lui Birbal şi a lui Maryam, Panch Mahal, Ankh Michauli, Diwan-i-Khas, Diwan-i-Am, Abdair Khana, Anoop Talao, Khwabgah şi complexul Haran Sara. Fă-ţi provizii căci va fi o zi obositoare şi călduroasă; cel mai bine începi vizita de dimineaţă sau după-amiaza târziu.

Keoladeo Ghana National Park sau Bharatpur Bird Sanctuary adăposteşte peste 1200 de specii de păsări. Atunci când păsările migratoare se opresc aici, totul devine mai interesant. Numele oficial provine de la templul local dedicat lui Keoladeo (Shiva).

Ajungem în Gwalior cu fortul şi palatele sale împodobite şi mormintele lui Muhammad Ghaus (sfânt musulman) şi Tansen (muzicianul curţii lui Akbar). În noiembrie-decembrie poţi participa la festivalul de muzică închinat lui Tansen. Sper că ai călătorit cu trenul deja; dacă nu, ar fi cazul.

Datia şi Orchha aduc omagiu religiei. La Datia merită să vezi Sonagiri şi Govind Mandir Palace; Orchha are o serie de palate minunate: Raj Mahal, Jahangir Mahal, Sheesh Mahal şi Rai Praveen Mahal.

Khajuraho este templul închinat iubirii, cunoscut odinioară ca Shivpur (oraşul lui Shiva), sculpturile erotice celebrând de fapt căsătoria lui Shiva cu Parvati.

Bhopal-ul se mândreşte cu mama tuturor moscheilor, Taj-ul-Masjid. Poţi sta câteva zile pentru a cunoaşte mai bine oraşul. Bhimbetka are picturi antice ce au rezistat ascunse timp de secole, iar Bhojpur cu templul lui Shiva îşi arată credinţa. Peşterile din Udaigiri te vor uimi, iar columna lui Heliodorus din Besnagar este o supravieţiutoare peste arcul timpului. Stupele de la Sanchi păstrează intactă spiritualitatea buddhistă, iar ruinele capitalei regatului Malwa fac din Mandu o destinaţie magică.

Coborând către centrul ţării, rezervaţiile sunt excepţionale pentru naturaleţea şi terenul neatins de mâna omului, abundenţa faunei şi florei. De vizitat sunt: Bandhavgarh National Park, Kanha National Park, Panna National Park, Satpura şi Shivpuri National Park.

Chandigarh nu trebuie trecut cu vederea pentru că aici găseşti muzee şi superba grădină Rock Garden, unde sculpturile contrastează cu arhitectura locului. Prin jur poţi vizita şi: Yadavindra Gardens, fortul Ramgarh, Kalka sau Nalagarh. În Patiala, ai de savurat: Motibagh Palace, monumentele mogule de la Sirhind şi Jalaukhana Palace din Kapurthala.

Oraşul sfânt al sikh, panorama Amritsar-ului este dominată de unicul Templu de Aur, unde poţi vedea: Amrit Sarovar, Akal Takht şi Hari Mandir.

După multă căldură, te poţi întoarce la nord de Delhi şi să te bucuri de răcoarea Himalayei în staţiunile montane de acolo. Shimla, cea mai apreciată, este regina sporturilor de iarnă, practicate de pârtii în stare excelentă de funcţionare. Haridwar-ul, unul dintre cele şapte oraşe sacre, este un centru de pelerinaj frecventat de hinduşi. Este ceva deosebit să vezi ceremonia de venerare a Gangelui, Ganga Aarti. Rishikesh este special prin aglomerarea de ashram-uri, ca cel numit Shivananda Ashram. Poţi de asemenea urma cursul Gangelui până la Gangotri.

Rajasthan-ul deşertic, arid este binecuvântat cu miracole la tot pasul, parcă pentru a suplini lipsa apei şi a înlocui greutăţile cu magia. O vizită la fortul din Amer va fi un deliciu, iar drumul va fi presărat cu ruine şi lacuri. Dacă tot eşti în zonă, nu rata: Kali Mata Mandir şi Anokhi Museum of Hand-Printing, unde fascinanta poveste a meşteşugarilor locali este expusă într-un haveli (conac) restaurat complet.

Jaipur, oraşul roz, are parte de un spectaculos palat, Hawa Mahal (palatul vântului), iar pieţele din faţa edificiului abundă în brăţări, pantofi, marionete, haine din bumbac şi bijuterii. Govinda Deva Temple, Central Museum sau Rambagh Palace sunt excelente pentru a vedea ceva frumos. Olăritul şi arta de a face imprimeuri pe bumbac sunt foarte apreciate. Nu rata să faci o plimbare pe spatele unui elefant în Rajasthan; te vei uita la lume de sus, dintr-un mijloc de transport colorat, dar cam lent.

Pe drum către Udaipur, poţi face o oprire în Pushkar sau la rezervaţia Ranthambhor National Park să vezi tigri. Udaipur este un oraş liniştit şi romantic înconjurat de lacuri tremurânde în lumina blândă a lunii. Poţi face opriri la: Taj Lake Palace Hotel, Jag Mandir, Gulab Bagh (grădina de trandafiri) şi City Palace cu Mardana şi Zenana (sectorul bărbaţilor şi femeilor). Monsoon Palace oferă o privelişte răpitoare la apus şi răsărit, aşa că nu ezita să-i faci o vizită. Nu uita să participi la un teatru de păpuşi cu marionete special confecţionate de localnici, care îţi vor umple sufletul cu culoarea lor. Muntele Abu este singurul loc în care răcoarea se face simţită, deci bucură-te de peisaje şi de templele jaine de o frumuseţe antică, dar actuală. Ranakpur, unul dintre cele mai frumoase temple jaine din ţară, stă ascunsă într-o vale împădurită – un sanctuar de linişte şi pace.

Ridicându-se din deşert, se înalţă falnic zidurile cetăţii Jodhpur, oraşul albastru, care concentrează un adevărat labirint de bazaruri şi străduţe aglomerate, pe care forfotesc zi de zi oameni şi cămile. Nagauri Gate, Jaswant Thada (terenul incinerărilor regale), Loha Pol (unde au rămas urmele mâinilor femeilor ce au comis sati), Mehrangarh Fort, Moti Mahal (palatul perlă), Phool Mahal (palatul floare), Sheesh Mahal, Rang Mahal, Sileh Khana (unde găseşti săbii şi scuturi), Clock Tower, Tulahti Mahal, Sojati Gate sau Umaid Bhavan Palace sunt demne de admirat. Oraşul mai este vestit şi pentru bandhani, arta de a imprima ţesăturile. În Bikaner poţi vedea palate de excepţie şi oraşul este mai pitoresc; în plus, sunt puţini vizitatori, deci vei avea posibilitatea de a te plimba în voie. Localnicii sunt specialişti în arta de a smălţui, aşa că achiziţionează un produs tradiţional. Jaisalmer este vestit pentru Festivalul Deşertului (ianuarie-februarie) unde culoarea şi voia bună dau viaţă spectacolului.

Şi în Gujarat turismul este în floare, în sate şi în locurile în care tatăl naţiunii, Mohandas Karamchand Gandhi s-a născut şi şi-a petrecut viaţa. Locuri frumoase găseşti în: Ahmedabad, Gandhinagar, Modhera, Siddhapur, Taranga, Kumbharia, Saurashtra, Porbandar, Rajkot, Wankaner, Kachchh.

Revino maine pentru a descoperi sudul, estul si vestul Indiei, in partea a doua a acestui articol!

“India este mai mult decat un loc pe harta. Este o experienta unica. Este sarbatoarea vietii, taramul fascinant al contradictiilor si surprizelor. Orice incercare de a defini India in vorbe este saraca, insuficienta. Tocmai de aceea vrem sa aducem o farama din India chiar aici, in Romania.”

Material de Varga Hilda-Hedvig
Universitatea Bucureşti,
Facultatea de limbi şi literaturi străine, engleză-hindi

Sursa:Descopera

Începe aventura din sud cu cel mai mare oraş, metropola Mumbai. Cosmopolit, centru financiar, sediul industriei indiene de film de limbă hindi, piaţa de desfacere a produselor de lux, cu platforme petroliere, port şi chiar o platformă pentru revistele de inspiraţie occidentală ca “Verve”, Mumbai oferă o viaţă incitantă atât în plină zi, cât şi noaptea. Ai de vizitat cluburi, mall-uri, parcuri, dar şi locuri încarcate de istorie. Gateway to India, Taj Mahal Hotels, Colaba Causeway, Chhatrapati Shivaji Maharaj Vastu Sangrahalaya, Secretariatul, sinagoga Keneseth Eliyahoo, Mayo Road, University Library, Rajabai Clock Tower, High Court, General Post Office, Churchgate Station, Flora Fountain, Town Hall, Victoria Ternimus (gara Mumbai), Crawford Market toate au o frumuseţe eternă, iar plajele Chowpatty Beach şi Juhu Beach sunt pline până la refuz atât de turişti, cât şi de localnici; este neobişnuit să-i vezi pe indieni cum intră în mare îmbrăcaţi, dar nu are de ce să te mire căci la ei goliciunea este încă un subiect taboo, mai ales când ne referim la ea în public.

Zona fortului este locul unde a început Mumbai-ul european, întâi prin portughezi, apoi britanici; linia unde s-a aflat fortul este încă vizibilă, deşi clădirea a fost distrusă, dar poţi admira faţadele vechi, unele datând din secolul al XIII-lea. Insula Elephanta este unul din cele mai importante temple în peşteră dedicat unui zeu hindus din ţară. Călătoria va fi cu atât mai palpitantă, căci drumul până acolo va fi făcut cu un vaporaş. Templul este dedicat lui Shiva, statuia căruia stă în centrul sălii întunecate, veghind asupra vizitatorilor.

Peşterile de la Kanheri, unde peste 100 de monumente buddhiste cioplite în stâncile din granit privesc spre Marea Arabiei şi ruinele fortului portughez de la Bassein constituie un bun motiv de a scăpa de aglomeraţia urbană şi de a te relaxa într-o zonă rurală liniştită.

Apoi te poţi întoarce pentru a te plimba pe Marine Drive şi a merge la Mahalakshmi Race Course în sezonul curselor; poţi de asemenea participa la Kala Godha Art Fair duminicile din noiembrie până în februarie şi la festivalul Ganpati, închinat lui Ganesh, când statui ale zeului sunt plimbate pe străzi şi în final scufundate în mare.

Să vizitezi peşterile de la Aurangadab, Ajanta şi Ellora înseamnă să vezi mai multe minuni în aceeaşi zi. Acolo, localnicii ajută la luminarea sculpturilor şi picturilor din peşterile cioplite în stâncă.

După ce vizitezi şi Pune, nu departe de Mumbai, poţi face un tur al micuţelor şi cochetelor localităţi din jur, care ascund fiecare secretele lor. Amarnath, Matheran, Karla, Bhaja, Bedsa, Nasik, Alibag, Ahmednagar, Kolhapur, Solapur şi altele constituie locuri unde poţi lega prietenii, mai ales fiindcă micuţilor le place să-şi exerseze engleza.

În Karnataka, Bangalore, capitala statului, te aşteaptă cu porţile deschise pentru a face cunoştinţă cu ce reprezintă tehnologia informaţiei în India. Odinioară prin de parcuri şi înconjurat de păduri, oraşul nu mai respiră acum aerul proaspăt din cauza modernizării agresive şi extrem de rapide. Cu toate acestea, frumuseţea oraşului te va atrage şi vei vrea să vezi: Curtea Supremă, Vidhana Soudha, Cubbon Park, Seshadri Iyer Memorial Hall,, Bangalore Club, Government Museum, statuile incompatibile ale reginei Victoria, Edward al VII-lea şi Mahatma Gandhi, catedrala St. Mark, Raj Bhavan, Kempe Gowda Road, Karnataka Silk Industries Corporation, Grădina Botanică Lalbagh. Citeşte ziarele locale; vei găsi informaţii preţioase cu privire la festivaluri culinare, religioase, programul muzeelor şi cele mai atractive magazine.

Mysore se mândreşte cu fantasticul Amba Vilas Palace şi festivalul Dussehra (septembrie-octombrie), închinat zeiţei Durga, ce durează 10 zile. Se sărbătoreşte triumful binelui asupra răului, iar festivităţile includ: dansuri şi muzică carnatică, curse de cai, strângerea elefanţilor. Parcurile naţionale Nagarhole, Bandipur şi Mudumalai au parte de cele mai frumoase şi spectaculoase animale ale Indiei, totul în habitatul lor natural. Seria de localităţi Badami, Pattadakal, Aihole, Vijayanagar şi Hampi oferă numeroase temple şi peşteri pe care nu trebuie să le ratezi.

Sultanatele sudice Bijapur, Gulbarga, Bidar nu mai au măreţia de altă dată, însă contituie importante centre de influenţă sufi (mistici islamici).

Hyderabad îşi continuă expansiunea, însă uneori nu oferă respectul cuvenit clădirilor de patrimoniu. Vizitează: Salar Jung Museum, sediul Curţii Supreme, Badshahi Ashurkhana, Diwan Deorhi, Purani Haveli, Char Minar, Mecca Masjid, palatul Falaknuma sau Ramoji Film City. În Andhra Pradesh mai sunt şi alte situri de vizitat: Warangal, Palampet, Ghanapur, Vijaywada, Guntur, Amarvati, Anantapur, Penukonda, Alampur, Puttaparthi, Tirupati.

Păşim în Tamil Nadu, în capitala Chennai, locul naşterii dansului clasic Bharatanatyam. Pe lângă un spectacol de dans, poţi vizita obiectivele: catedrala San Thome, templul Kapalishwara, Muntele Sf. Toma, Vechiul Cantonament, Kamaraj Road, Vivekananda House, University Examination Hall, Presidency College, Public Water Works, Chepauk Palace, fortul Sf. George, Curtea Supremă, gara centrală, hotelul Connemara, Government Museum Complex. O promenadă pe Marina Beach este de neuitat.

În Mahabalipuram te aşteaptă: peşteri fermecătoare, formaţiuni stâncoase, statui, frize şi decoraţiuni sunt mărturia vie a cândva măreţului aşezământ. Peştera Tigrului, templul Varaha Cave, penitenţa lui Arjuna, Krishna Mandapa, templul Mahishamardini, Pancha Rathas, Shore Temple sunt gardienii muţi ai locului.

Oraşele Puducherry, Thanjavur şi Trichy îmbină arhitectura dominaţiei străine cu cea autohtonă, fiind un spaţiu în care sacrul şi profanul se împletesc de minune.

Madurai este readus la viaţă odată cu începerea festivalului Minakshi Kalyanam (aprilie-mai), celebrat în maiestuosul templu cu acelaşi nume din oraş. Să fii atent la: Ashta Shakti Mandapa, Potramarai Kulam, Panch Pandava Mandapa, Kambattadi Mandapa, Viravasanrataya Mandapa şi Pudu Mandapa, care sunt cu adevărat uimitoare.

În sudul statului sunt de asemenea multe de vizitat şi admirat: Rameswaram, Tirunelveli; iar alte destinaţii în Tamil Nadu sunt: Alagarkoil, Gingee, Panamalai, Srinivasanallur, Swamimalai, Tiruttani, Vrinchipuram şi multe altele. Dacă ajungi în sud în luna ianuarie poţi participa la Pongal, Festivalul Orezului. Boii sunt îmbodobiţi de fermieri şi fiecare sat fierbe un ceaun cu orez proaspăt recoltat; se aduce mulţumire pentru recolta din anul respectiv. Un alt festival important este Mandalapooja (noiembrie-decembrie), când cohorte de pelerini hinduşi umplu templele şi bazarurile din Kanniyakumari, în drumul lor către Sabarimala.

Vestul aduce cu el o oază de relaxare, plaje şi peisaje de o frumuseţe răpitoare; cocktail-uri, spa, mâncare delicioasă, palmieri … Paradisul pe Pământ. Goa, unde turismul este în floare, atrage turiştii prin calitatea serviciilor şi minunăţiile construite încă de pe vremea dominaţiei portugheze. În Panaji poţi să te bucuri de: Basilica of Bom Jesus, catedrala St. Catherine, Convent and Church of St. Francis of Assisi. Apoi poţi face o excursie până în Old Goa – Viceroy’s Arch, Church of Our Lady of the Rosary, Ponda – Sri Mangesh Temple, Sri Lakshmi Narasimha Devasthan Temple, Sri Shantadurga Temple şi Margao – Largo de Igreja, Church of the Holy Spirit.

În Goa merită să mergi cu barca sau chiar să faci o croazieră să vezi păsările şi delfinii cu cocoaşă. Apoi treci şi pe la plantaţiile cu mirodenii: Savoi Verem Spice Garden şi Garden of Eden; te va uimi varietatea şi mirosul.

Kerala, care se bucură întâia oară de ploile musonului ce-i udă pământul pârjolit şi face vegataţia să explodeze după secetă, este diferită de restul Indiei prin satele tradiţionale de pescari, vânzătorii de cocos care urcă până în vârful copacului ca să-şi câştige pâinea şi canalel şi fâşiile înguste de sol pe care sunt înghesuite case micuţe, viu colorate care parcă plutesc pe apa ce le înconjoară de jur împrejur. Nu strică o plimbare în Kochi la: Mattancherry Jetty, Dutch Palace, Indian Pepper and Spice Trade Building, Paradesi Synagogue, Fort Cochin, St. Francis Church, Kerala Kathakali Center (unde poţi asista la un spectacol de dans clasic care va întrece şi cele mai înalte aşteptări).

Comunitatea dintre ape, unde viaţa simplă şi natura luxuriantă trăiesc în perfectă armonie, se luptă zi de zi pentru supravieţuire. Ameninţarea apelor este mare, însă oamenii s-au obişnuit să le fie prieten şi totul de la ziarele locale la lăzi cu mătăsuri sunt transportate cu barca. Toată zona este cunoscută sub numele de Kuttanadu, în apropierea Lacului Vembanad.

Ca şi Goa, Kerala are şi ea plaje care nu sunt mai prejos. Insulele Lakshadweep, cu frumuseţea lor idilică, sunt locul perfect pentru o vacanţă reuşită. Alte oraşe de vizitat ar fi: Bekal, Kannur, Kozhikode (Calicut), Taliparamba, Alappuzha, Angamali, Guruvayur, Kayankulam, Kollam, Kottayam, Munnar, Thrissur (unde în timpul festivalului Puram elefanţii sunt îmbodobiţi şi muzica şi dansul fac legea).

Începe prin a poposi în Kolkata, capitala Bengalului de Vest, unde oraşul îţi oferă oportunitatea de a simţi pulsul culturii bengaleze, trecute şi prezente, şi să ghiceşti grandoarea colonială de altă dată, în pofida faptului că degradarea contemporană nu te îmbie la visare. Nu rata în Kolkata: BBD Bagh, Curtea Supremă, Primăria, Raj Bhavan, Casa Scriitorilor, piaţa de flori de sub Podul Haora şi gara cu acelaşi nume, Babu’s Ghat, Hotelul Oberoi, Kurnatuli Ghat (faimos pentru artizanii care realizează gravuri în lemn şi statui din lut pentru festivalul Durga Pooja), Palatul de Marmură, Rabindra Bharati Museum, Biblioteca Naţională, Grădina Botanică din Alipore, Grădina Zoologică, templul Kalighat; vei descoperi multe lucruri noi.

În timpul festivalului Durga Pooja, instituţiile publice aproape intră în colaps deoarece reuniunile de familie şi afluxul de populaţie nu se împacă prea bine cu birocraţia. Statuile pe care meşterii le fac sunt scufundate în râul Hooghly, moment ce încheie sărbătoarea ce durează aproape o lună.

Bhubaneshwar, capitala statului Orissa, se laudă cu o îndelungată istorie. Chiar împăratul Ashoka a luptat pe teritoriul statului în sângeroasa bătălie de la Kalinga. Vaste complexuri de temple înţesează zona: Parasumaresvara Mandir, Vaital Deul, Mukteshvara, Lingaraja, Yameshvara.

La Konark, Templul Surya întrece toate celelalte temple pe care le-ai văzut în capitală deoarece are forma uriaşului car al zeului Soare, tras de şapte cai şi având 12 perechi de roţi bogat ornamentate. Peşterile sunt şi ele des întâlnite în Orissa: mai ales cele de la Udaygiri Hill.

Patna, oraş străvechi de mare importanţă istorică, cândva purtând denumirea de Pataliputra, a fost centrul administrativ al imperiilor Magadha şi Maurya. Patna Museum, Har Mandir Sahib, Raj Bhavan sunt câteva din atracţiile locale. Important este târgul de animale de la Sonepur, o beţie continuă de culori şi imagini vibrante.

Varanasi este cel mai important oraş pentru hinduşi, un fel de Mecca hindus, unde orice credincios îşi doreşte să ajungă măcar o dată în viaţă. Aici există cea mai mare posibilitate de a atinge moksha sau de a se elibera din ciclul reîncarnărilor. Piaţa de mătăsuri şi cea a obiectelor din bronz sunt ticsite cu cele fin lucrate obiecte. Nu rata în Varanasi: Dasaswamedh Ghat, Asi Ghat, Tulsi Ghat, Shivala Ghat, Hanuman Ghat, Dandi Ghat, Harishchandra Ghat, Kedara Ghat, Mansarowar Ghat, Man Mandir Ghat, Jalasai Ghat, Manikarnika Ghat toate urmând linia Gangelui.

Lucknow, capitala Uttar Pradesh-ului, este un oraş mare dar liniştit, unde principalele atracţii se împart în două grupuri: clădirile musulmane romantice şi îngălbenite şi clădirile practice britanice. Festivalul zmeielor este amuzant şi relaxant. Kanpur a avut parte de o istorie care a răvăşit aşezarea şi care acum îşi lasă amprenta pe mult prea rapid industrializatul oraşel. Paan, specialitatea indiană de condimente aşezate cu mult tact într-o frunză de betel, îţi va produce o explozie de gusturi când va trebui să o bagi întreagă în gură; uneori poate fi dificil, căci nu toată lumea are o gură destul de mare.

Templu buddhist de la Bodh Gaya este un obiectiv obligatoriu; multe dintre vedetele de la Hollywood, adepte ale acestei religii, vin aici să se reculeagă. După aceea fă o oprire la Shanti Niketan, creaţie a maestrului Rabindranath Tagore.

În estul extrem şi aproape la nord sunt statele mai izolate. Assam, Nagaland, Manipur etc. sunt frumuseţi răpitoare naturale cu întinse plantaţii de ceai. Ceaiul de Assam sau Darjeeling este popular în lume; în Sikkim predomină văi adânci şi stânci abrupte; Guwahati zace pe cursul Brahmaputrei; Manipurul vine din urmă cu dansul clasic şi artele marţiale; în Meghalaya, pădurile de orhidee beneficiază din plin de muson, fiind unele dintre cele mai umede locuri de pe Pământ.

Sper să-ţi fi făcut plăcere incursiunea noastră virtuală! Rămâne să-ţi urăm vacanţă plăcută!

“India este mai mult decat un loc pe harta. Este o experienta unica. Este sarbatoarea vietii, taramul fascinant al contradictiilor si surprizelor. Orice incercare de a defini India in vorbe este saraca, insuficienta. Tocmai de aceea vrem sa aducem o farama din India chiar aici, in Romania.”

Material de Varga Hilda-Hedvig
Universitatea Bucureşti,
Facultatea de limbi şi literaturi străine, engleză-hindi

Sursa:Descopera

Sursa:Crestin Ortodox

Un drespor de lei angajat al MGM Grand Hotel Casino din Las Vegas este spitalizat in urma atacului unui leu mascul greu de peste 200 kilograme. Ingerul salvator al dresorului a fost, de acesta data, o leoaica care a sarit in ajutorul omului aflat in pericol.

Episodul sangeros care se putea tranforma oricand intr-o tragedie a fost filmat de catre un cuplu aflat in luna de miere si care a ales vizionarea unui spectacol de circ. Filmuletul lor a fost postat pe Youtube, depasind in prezent 7.000 de vizionari.

Conform anchetei aflate in curs de derulare, dresorul neexperimentat s-a angajat intr-o joaca mai dura cu leul, care il putea ucide oricand. Simtind ca omul este in pericol, leoaica a sarit in ajutorul sau si al celuilalt dresor care incerca sa il salveze.

Felina femela si-a muscat partenerul de spate, gestul leoaice distragand astfel atentia leului si dandu-i ragaz dresorului sa iasa din cusca.

Sursa: GrindTV